Intr-un fel, toți suntem Macanache. Am copilărit prin comunismul de dinainte și sărăcia de după, visând la lucruri pe care nu ni le-am permis. Inclusiv dulciuri, sucuri sau un meniu de la fast food care să nu te lase fără banii de buzunar pe o lună. Copiii din anii 90, ca mine, se puteau bucura numai de o haină mai bună o dată pe an, o ciocolată cu urme de alune și niște fise de spart la jocurile electronice. E greu să te uiți la știri, filme americane, MTV și să iasă apoi din tine ceva mai bun decât un consumator angajat la normă întreagă.
Diferența dintre noi, cei mulți muncitori-consumatori și Bogdan Dinescu, după numele din buletin, este că un suflet de artist nu poate fi legat de un job nici cu foamea, nici cu frica. Macca Dachief Rocka este artistul care a supraviețuit până la 26 de ani muncind pe șantier, la spălat vase, în spatele barului.
Eu l-am cunoscut însă altfel. Fix acum trei ani, pe la ora asta (27.07.2014 pe la ora 23) am intrat în Primus Pub dar nu îmi aduc aminte de ce. M-am trezit uitându-mă siderat la un tip pilit, cu șapca pe spate, zâmbind fericit de parcă tocmai venea de la gagică. Avea un aer de poet decadent pe care lumea nu avea cu ce să îl încurce. Îmbibat zilnic cu alcool până la măduvă, Macanache era de fapt la capătul drumului acela prost care ducea într-un loc aiurea. Eu i-am devenit fan pe loc și de atunci l-am urmărit de la distanță gândindu-mă că mi-ar fi plăcut să am atât talent să croșetez rime și să fiu freestyle ca un graffer ilegal. Asta am aflat astăzi când l-am luat din pat să îl intervievez pentru Cavaleria.ro la trei ani de la clipul care, spune el, i-a dat curaj să continue cu muzica.
Doamnelor și băieți, acesta e el, Macanache.
Sursa: https://cavaleria.ro/interviuri/interviu-macanache/
