Piesa “Nu mai fi sărac” a fost compusă special pentru spectacolul “Unul dintre noi”, scris și regizat de Raluca Mirescu Ungureanu.
Spectacolul se joacă la Teatrul de Comedie, Sala Nouă și aduce în prim-plan o serie de trăsături și caracteristici sociale, cu care ne întâlnim des dar pe care le valorificam diferit, redate într-un episod de viață autentic și recognoscibil. Am încercat să surprind în piesa asta temele și subiectele esențiale pe care le-a dorit Raluca, elemente despre care am discutat în mai multe întâlniri și în timpul procesului propriu zis de repetiții. Piesa a fost compusă de la zero de Șerbănesku, cu un aport ceva mai mic de-al meu la producție, iar versurile îmi aparțin.
Joc mai multe personaje în acest spectacol și a devenit al treilea proiect de la Teatrul de Comedie, în care particip atât ca actor cât și ca muzician / rapper / producător, după “Arta la domiciliu”, unde cânt live “De bine, de rău” și “Hello, Ceaușescu!”, spectacol la care am semnat partea de sound design.
Vă așteptăm din toamnă la teatru și până atunci, audiție plăcută!