Să trăiască!
René Descartes susținea, în secolul al XVII-lea, că îndoiala presupune gândire, iar gândirea atestă existența. Avea dreptate! Numai că, în acele timpuri, gânditorii aveau un cuvânt greu de spus în societate.
Astăzi, la patru secole distanță, cuvântul le aparține tocmai celor care nu cugetă, ceea ce m-a înduplecat să cred că gânditorii și-au pierdut existența odată rămăși fără dreptul la cuvânt.
Un singur lucru a rămas neschimbat. Și atunci, și acum, cugetarea e privită ca un păcat dacă depășește granița doctrinei.
Audiție plăcută!
Versuri:
Strofa Întâi:
Mă îndoiesc de societatea ce-odată dată cu mir se miră,
Se face bișniță cu sănătatea, cine dă mai mult respiră.
Banii-s murdari când principiile sunt străine,
Mâine pătate cu sânge fac comerț cu destine!
Mă îndoiesc de realitatea propagată de mass-media,
De rețelele de socializare, de rețetele de școlarizare,
De wikipedia, de ce scrie la carte,
Vreau zonă liberă de nelibertate!
Când ești legal, ești legat, ilar și ilicit,
Nu-mi spune că sunt genial, ca eu nu te-am jignit!
Mă îndoiesc de puritatea sufletelor pocăiților,
Arătători din deget spre greșelile greșiților.
Fricoși de judecată, dau verdicte altora,
A judeca înseamnă a gândi, nu a condamna!
Mă îndoiesc de calitatea artei concepute la foc automat,
Căci ea se coace la foc mic, timp îndelungat.
Muzele tac dacă le chemi la program,
Nu poți fi și poet și dealer de strofe la kilogram!
-„Dar tu ce mare lucru ai realizat în viață de ne tot iei la rost?”
-Nu mare lucru, am realizat că ești prost!
Refren:
De când a cugeta e interzis, sunt proscris!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Odată v-am iubit, dar fapta s-a prescris!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Am râs ploaie și am râs soare atunci când m-ați ucis!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Neliberi necugetători au case-n paradis!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Strofa A Doua:
Mă îndoiesc de normalitatea promovată agresiv,
Exclusiv de majoritatea compusă din preamilsotivi.
Fățarnicii nativi majoritari au scopul
De a tăia și spânzura tot ce nu-i mediocru.
Mă îndoiesc de integritatea gulerelor albe,
Slabe șanse să le punem cu botul pe labe,
Tabere de infractori ne vând de pe tarabele politichiei ca negustori cinstiți,
Stăm neclintiți, ca Sfinxul și Babele!
Am numărat cadavrele, văd cine le calcă,
Tu… de ce lași capul aplecat, nu ți se apleacă?
Mă îndoiesc de onestitatea filantropilor miliardari
Ce cumpără publicitatea cu caritatea,
Extrag anual zeci de miliarde de dolari din țări sărace, legal!
Donează un milion și e pace, lumea tace.
Mă îndoiesc utilitatea clișeelor pronunțate
Scrise sau recomandate de autori de citate de genul:
„E lumină când e ziuă, dar e întuneric când e noapte,
Depinde doar de tine, alege raiul, nu infernul.”
Dragi epigoni, sunteți erori, nu eroi,
Să nu mai mazgaliti degeaba foi depinde doar de voi.
Refren:
De când a cugeta e interzis, sunt proscris!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Odată v-am iubit, dar fapta s-a prescris!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Am râs ploaie și am râs soare atunci când m-ați ucis!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
Neliberi necugetători au case-n paradis!
Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci nu exist!
