Bug Mafia locul 19 în lume
stăzi, la puţin peste două săptămâni de la lansarea albumului “Înapoi În Viitor”, canalul de pe YouTube al trupei B.U.G. Mafia a ajuns pe locul 19 în lume în topul realizat de cunoscutul site multimedia pe luna septembrie la categoria Muzicieni, înaintea canalelor VEVO ale unor artişti consacraţi la nivel mondial cum ar fi Blink 182, Katy Perry sau Lady Gaga.
B.U.G. Mafia: “Le mulţumim fanilor trupei pentru atenţia ce au arătat-o noului album susţinând canalul oficial B.U.G. Mafia de pe YouTube. Distincţiile pe care YouTube le acordă de ceva timp canalului nostru sunt datorate în totalitate comunităţii foarte unite a fanilor B.U.G. Mafia şi sunt cu atât mai importante dacă luăm în calcul faptul că ele sunt raportate la o perioadă de o lună şi că, spre deosebire de mulţi alţi artişti prezenţi în top, vizualizările noastre provin în proporţie de peste 90% din România.”
sursa: bugmafiaoficial.ro