Scoala sau educatie? | Psihotrop | TEDxEroilor

Psihotrop, adică Mihai care predă materia de bacalaureat folosindu-se de beat-uri și versuri, ne-a arătat realitatea pe care a simțit-o în sistemul educațional din România. A punctat (în rime, desigur), aspecte precum nevoia elementelor practice sau nevoia de a învăța soft skills (time management, inteligență emoțională, etc). Asta în contextul în care în România încă se învață după modelul pus la punct în perioada revoluției industriale, unde se pregăteau muncitori obedienți și calificați pentru fabrici și uzine.

Mihai, pe lângă că e foarte priceput la rime și le face într-un mod cât se poate de deștept, are și niște comunități faine de zeci de mii de urmăritori adunate în jurul ideilor sale. Concluzia a fost că-i nevoie să privim educația dintr-o nouă perspectivă. Și să nu ne oprim nicicând să învățăm (aș mai adăuga). Rapperul Mihai Preda aka Psihotrop vine din Constanta, a studiat lexicul si a fost atras de exercitii cu sinonime, antonime sau paronime inca de mic, iar jocurile de cuvinte sunt ceva normal la el in familie, de aici si deschiderea catre limba romana. A lansat proiectul „Mihai preda”, in care incearca sa-i ajute pe tineri sa invete pentru Bacalaureat cu ajutorul versurilor rap. Pana acum a scos cinci piese, fiecare cu numele unei opere literare din programa pentru BAC, iar reinterpretarea poeziei Plumb, de Bacovia, a prins cel mai bine pe net. Daca ar fi dupa el, ar introduce in programa de Bac cartea lui Aldous Huxley, Minunata lume noua, si melodia lui John Lennon, Imagine. Pe Psihotrop s-ar putea sa-l mai stiti de la concursurile de freestyle, unde a castigat cam tot ce era de castigat, de la concertele Subcarpati, ori din trupa Fratii Grime. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at https://www.ted.com/tedx

0

Distribuie

Comments

comments