Este foarte posibil ca rapperul Kanye West să lanseze în toamna acestui an cel de-al șaptelea album din carieră.
Precedentul album, “Yeezus”, a fost lansat în 2013, pe 18 iunie, și a fost un real succes ajungând pe primele poziții în topurile muzicale ale unor țări precum America, Rusia, Australia, Marea Britanie și altele.
Potrivit unei declarații pe care rapperul a dat-o pentru cei de la publicația GQ, noul material de studio va fi lansat în septembrie.
Întrebat de apariția unui nou album, Kanye a răspuns: “Cel mai probabil va fi în septembrie, dar nu sunt sigur, să fie septembrie sau să fie octombrie? Ar fi mai bine în noiembrie?”.
Ambiguu și nehotărât, Kanye nu se poate decide asupra unei luni în care va lansa cel de-al șaptelea album din carieră, în schimb a declarat că prima piesă pe care o extrage de pe acest nou material se va numi ‘All Day’.
sursa: 1music.ro