Anul acesta, pe 5 mai, artistul şi-a scos albumul cu numărul zece, un album foarte bine structurat şi complet ca şi compoziţie muzicală, “The Good Fight”. Acesta conţine 12 piese, sub forma unor paradoxuri cu care fiecare din noi se confruntă, iar “Belong to the world” este unul din acestea.
Piesa redă prin simplitatea versurilor sale, o luptă a apartenenţei pe care fiecare o duce. Surprinde cu exactitate momentele în care simţi că nu există un loc şi pentru tine şi nu te potriveşti niciunde. O lume uriaşă în care fiecare este o parte din ea şi parte din ceva mult mai mare decât însăşi lumea. O povestea pe care Zack Kashkett şi-a pus amprenta prin regia videoclipului, unul “cuminte”, dar puternic şi în concordanţă cu mesajul artistului.