In data de 19 octombrie, a avut loc la Cluj, un eveniment inedit pentru miscarea hip-hop din oras. Astfel ca, cei mai buni artisti ai genului, care au trait sau traiesc in Cluj, au oferit o seara de neuitat la Euphoria Music Hall, in cadrul evenimentului “Napoca Most Wanted”.
Intrarea s-a facut cu incepere de la ora 22:00, dupa cateva amintiri, cateva povesti, cateva beri, clubul a inceput sa se umple. In jurul orei 00:00 s-a dat drumul la evenimentul propriu zis. Primul care a urcat pe scena a fost, Scubi, pentru cei care nu il stiu, a fost vocea a doua a lui Vescan. Acesta a fost urmat de Marinaru si Solo, care au fost primiti foarte bine, avand in vedere ca era abia inceputul spectacolului. Necu si Slick au fost ultimii care au concertat inainte de pauza.
In continuare, au urmat Ais The Chef si Cumicu. Cel din urma, anuntand ca lucreaza la un nou album, cei prezenti la eveniment avand ocazia sa asculte o mica parte din el. Click Music si-a cantat atat piesele noi cat si unele mai vechi, spre surprinderea multora, insa, nu a fost nici o piesa “Camuflaj”. Cliff Kido a urmat pe scena, insotit de Rabie, colegul sau din trupa Personal. Acestia au avut un repertoriu mai scurt, din cauza lipsei de timp. Publicul a reactionat pe masura, Kido fiind cel care a organizat evenimentul, dar si o prezenta constanta pe scenele de rap clujene. Blazon, a spus chiar el ca nu e tocmai un artist de hip-hop, pe langa piesele sale pe care le puteti asculta si pe youtube, a incercat sa se apropie de gen prin cateva creatii inedite. A urmat reprezentatia lui Alama ex Exo. Acesta a cantat 2-3 piese, urmand momentul mult asteptat de public, Vescan si-a facut aparitia. Pe langa piesele de la radio, acesta a interpretat si cateva piese mai vechi. La un moment dat, a coborat in public, cantand cu acestia, pe scena, a dat dovada ca nu a uitat de unde a pornit si a marturisit, inca o data, ca doar Clujul poate fi numit acasa.
Pe tot parcursul evenimentului, Dj Wicked, Dj Necs, Dj Maka si Dj Amilly au facut atmosfera. Acestia au fost prezenti de la inceput si pana la sfarsit, 22:00 – 4:00.
Aceasta a fost doar prima editie “Napoca Most Wanted”, ca la orice eveniment, existand atat momente bune cat si mai putin bune. De abia asteptam a doua editie, care, suntem siguri ca va fi chiar mai reusita.
Sponsorul principal al evenimentului a fost Beer Me Up, parteneri fiind: Kiss FM, Suprem Office, Zile si Nopti, Cluj Life, Bose, hiphoplive.ro .
Va lasam o galerie foto realizata de cei de la Euphoria Music Hall:
https://www.facebook.com/pg/EuphoriaMusicHall/photos/?tab=album&album_id=1545582098840742