Flou Rege – Lansare “Eu și muzica” @ Members Club,Cluj-Napoca (13.11.2012)

13 octombrie – zi cu noroc  pentru ascultătorii și susținătorii de la Cluj ai lui Flou Rege, întrucât în această dată, artistul și-a lansat albumul Eu și muzica în Ardeal. Evenimentul a avut loc la Cluj-Napoca, în Members Club.

La platane au fost prezenți Dj Al*bu și Limun, care au oferit un surplus de energie și bună dispoziție serii, iar în deschidere: Blacksheep și Adverss. Spre deliciul publicului, au fost mulți invitați surpriză (surpriză a fost și pentru aceștia când au fost chemați pe scenă). De exemplu, Reckaze, care își sărbătorea ziua de naștere (cu această ocazie îi urăm și noi la mulți ani), Samurai și Smec.

După aceste momente, pe care publicul le-a savurat pe deplin (Anca Chitoran vă ajută să înțelegeți mai bine prin intermediul galeriei foto), scena a fost ocupată de Flou Rege.

Așadar, Regele deasupra tuturor până când piesa Murdar a fost interpretată în varianta autentică, adică alături de Chimie (invitat surpriză de care nici Flou Rege nu știa). Chimie a mai rămas pe scenă pentru piesele Special k house și Mambo Siria, apoi Flou Rege a demonstrat că-și merită numele făcând publicul să-și ridice mâinile pe piesele:Eu și muzica, Spirala, 3 minute 0 nouă, Corectș.a.

Seara a fost încheiată de alți doi artiști surpriză: Cumicu și Ais, care au prezentat o piesă de pe noul album Unu, DoiAlt tip de sentiment.

Întregul eveniment s-a bucurat atât de atenția artiștilor, cât și de cea a publicului, reușind să se definească drept un concert reușit. (Ada Blendea)

În continuare, puteți vedea momentele pe care vi le-am relatat cu ajutorul fotografiilor realizate de Anca Chitoran:

Distribuie

Comments

comments