Se spune ca februarie e luna iubirii… gresit! Pentru noi, februarie e luna celor mai tari evenimente!
În această vineri, 6 februarie 2015, Bucureştiul a facut cunoştinţă cu un nou format de evenimente, respectiv The Jam , care a avut loc în Colectiv. Acesta a promis să fie eticheta celor mai tari evenimente hip-hop din România și după seara trecută, nu a dezamăgit din niciun punct de vedere.
Atmosfera a fost întreţinută de Krem, seara începând cu o demonstraţie de Battle MC, în care beat-urile au fost puse de DJ Serbănesku, iar participanţii au fost: Psihotrop, Neli, Bonel şi Goro. Drept bonus am avut parte și de un meci demonstrative între MC Jenă și Cosmo, care s-au duelat în rime, spre deliciul publicului.
In jurul orei 23 a debutat în forță seria de concerte mult așteptată. Carbon a spart gheaţa, rezonând telepatic cu noi ca deobicei, alături de Jada, membru Pirats Klan, care i s-a alăturat pe scena pentru două piese.
Flou Rege a urmat pe scenă. Originar din Moldova, a fost adoptat de București și a reușit să urce în topul celor mai ascultați și apreciați rapperi la momentul actual. Cu un playlist greu și încheind apoteotic cu „Anima Mundi”, Flou Rege ne-a reamintit ca poezia lui este ca o lună si ne-a urat noapte bună, lăsându-i pe Alan & Kepa să continue. Cei doi s-au asigurat că, în ciuda faptului că era „trecut de doişpe” noi ne simţim bine şi nu ne întrebăm fiecare-n gând „Cum ajung acasă”. După ce i-am convins pe cei doi, plini de entuziasm, că nu plecăm nicăieri, atmosfera a devenit electrizantă.
Încă două nume de pe listă ce au rămas să-și facă apariția și din ce în ce mai multe emoții. Nimeni Altu’ a făcut timpul sa stea pe loc şi ne-a încântat cu poveşti in stilul său unic, cum o face mereu. Un artist desăvârșit, un rapper ce-și respectă fanii în cel mai sincer mod – Nimeni Altu’ a făcut mulțimea să vibreze. Alături de el, pe scenă și-a făcut apariția Ponovorodjen – un invitat special din Serbia.
Ultima apariţie a serii și probabil cea mai aşteptată de către mulţi a fost Cedry2k, care a venit însoțit de brigada Haarp Cord. Scena a devenit dintr-o dată mult prea mică – Sișu, Stres, Dragoș și Euforic l-au acompaniat pe Cedry2k. Mai bine de o oră în club au răsunat piese vechi, pe care le-am fredonat toți, în cor, și piese de materialele viitoare. Cu acest prilej, Cedry2k ne-a dat şi două vești bune: lansarea albumului semnat Euforic și a noului material Haarp Cord intitulat ,,Două lumi’’.
La platane au fost de-a lungul serii: DJ Oldskull (warm up & after party), DJ Nasa, DJ Dox, DJ Em și DJ Grigo.
Cei norocoşi şi cei care au fost mai ,,la înălţime’’ s-au facut şi cu câte un tricou The Jam care să le aducă aminte de această noapte. În orice caz, cu tricou sau fără, a fost memorabilă!
Noi de abia aşteptăm The Jam #2 deşi au trecut doar două zile de la primul! Voi?
P.S. Acest scurt review a fost realizat de Ioana Lucescu, căreia dorim să-i urăm „Bine-ai venit în echipă!”
Vezi mai multe poze aici!